Calvarul prin care trece Simona Halep după suspendare. De câte ori a fost testată anti-doping: ”Trebuie să transmit locul în care mă aflu”
Simona Halep se află în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și suspendată. Sportiva a dezvăluit într-un interviu pentru presa din Franța că a trăit un calvar după ce nu a mai putut juca tenis, fiind în continuare testată anti-doping. Câte controale a făcut în 2023.
Câte controale anti-doping a făcut Simona Halep în 2023
Simona Halep a fost suspendată din tenis de tribunalul Sport Resolutions de la Londra pe o perioadă de patru ani, după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă, la US Open 2022. Sportiva a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar cazul ei va fi judecat între 7 și 9 februarie 2024.
Într-un nou interviu pe care l-a acordat presei internaționale, Simona Halep a mărturisit că nu a scăpat de calvarul controalelor anti-doping nici după suspendare. Ea a fost testată și în anul 2023, deși nu a jucat niciun meci.
”În urma suspendării provizorii, în septembrie 2022, am continuat să fiu testată, aproximativ la fiecare zece zile. Apoi s-au calmat treptat. Ultimul meu test anti-doping trebuie să fi fost în aprilie sau mai. Cu toate acestea, rămân supusă obligației de localizare geografică.
Trebuie să anunț autoritățile de control asupra mișcărilor mele, astfel încât acestea să poată efectua teste inopinate. Sunt bucuroasă să le stau la dispoziție”, a spus Simona Halep pentru Paris Match.
Campioana de la Roland Garros și Wimbledonn a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open 2022, când a fost eliminată în primul tur de Daria Snigur, în trei seturi.
”Mă lupt să-mi apăr onoarea”
Simona Halep a mai mărturisit că perioadă aceasta este una foarte complicată, în care încearcă șă-și dovedească nevinovăția și șă-și apere onoarea. Ea a făcut apel la TAS, unde speră într-o reducere a suspendării de patru ani.
”Mă lupt să-mi apăr onoarea de peste un an. Sunt nevinovată și îmi păstrez credința. Cred în dreptate și nu vreau să renunț. (…)
Continui să mă antrenez, să mă pregătesc pentru întoarcerea mea pe teren. Deocamdată nu am echipă, așa că mă antrenez singură la București. Este complicat să găsești motivație atunci când nu ai o perspectivă sportivă și nu știi ce îți rezervă viitorul”, a adăugat Simona Halep.
Ce spune Simona Halep despre retragere
După ce în urmă cu o săptămână, Simona Halep spunea că și-ar încheia cariera în cazul în care suspendarea de patru ani va fi menținută de judecătorii de la Lausanne, acum fostul lider mondial a făcut o altă dezvăluire în presa din Franța. Sportiva a spus că vrea să revină pe terenul de tenis indiferent de cât de lungă va fi perioada de inactivitate.
”Prefer să nu iau în considerare scenariul extrem, cel rău. Ar fi un dezastru. Mai ales pentru că, dacă sancțiunea va fi menținută, nu pot știi ce se va întâmpla peste trei ani, cum se va schimba corpul meu.
Visul meu este să revin, indiferent de vârstă. Un lucru e cert, aleg cum îmi termin cariera și nu vreau să se termine altundeva decât pe teren. Cred că, având în vedere munca pe care am depus-o în toți acești ani, merit asta”, a mai afirmat Simona Halep.
Simona Halep se află în repaus forțat din octombrie 2022, după un test antidoping pozitiv pentru Roxadustat. Dar se apără și susține că a fost deepistată pozitiv din cauza unui supliment alimentar cu colagen contaminat cu substanța interzisă.